• Iohannis ți-a spus deja că și pe pârtie trebuie să respecți restricțiile aflate în vigoare. Dar vor fi stabilite noi reglementări pentru vacanța de iarnă, care vor fi anunțate în curând.
  • Ai grijă de unde îți cumperi masca. Jumătate dintre măștile de pe piață nu te protejează de coronavirus, avertizează Ministrul Economiei. E concluzia controalelor făcute de ANPC, care a dat și amenzi de 18 milioane de lei.
  • Stadionul San Paolo din Napoli va fi redenumit Diego Armando Maradona. Decizia a fost luată la sugestia fanilor. Maradona a jucat 7 ani la Napoli, timp în care clubul a câștigat il Calcio în ‘87 și ’90 și Cupa UEFA în ’89.
  • Dacă ai un Start-Up care dezvoltă tehnologii pentru sectorul imobiliar, poți obține noi finanțări printr-un fond de investiții pan-european, de 200 de milioane de euro. Fondul a fost lansat la Londra, zilele trecute.
  • Diseară vei afla ce conține Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, întocmit de Ministerul Fondurilor Europene. Documentul prevede investiţii şi reforme în 12 domenii prioritare și trebuie aprobat de Comisia Europeană.
  • Carantina parţială impusă în Germania va fi prelungită până pe 20 decembrie. Decizia a fost luată de Angela Merkel împreună cu liderii celor 16 landuri. Și este posibil ca măsura să rămână în vigoare și în ianuarie.
  • Agenția Europeană pentru Medicamente este „foarte încrezătoare” că un vaccin va fi aprobat până la Crăciun. Comisia a semnat contracte de 2 miliarde de doze de la AstraZeneca, Johnson and Johnson, Sanofi, Pfizer, CureVac şi Moderna.
  • Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depășit, ieri, pragul de 60 de milioane, la nivel global. America rămîne cea mai afectată țară, cu peste 12 milioane și jumătate de cazuri confirmate.
  • Joe Biden va începe să primească, de luni, rapoartele zilnice ale serviciilor secrete, a anunțat echipa de tranziție. Deocamdată nu se știe dacă Biden și Trump se vor întâlni la primirea documentelor clasificate.
  • Opoziţia din Belarus promite ajutoare financiare celor care au suferit din cauza regimului condus de Lukașenko. Există 150 de milioane de dolari, de la donatori şi de la Uniunea Europeană.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE