• De astăzi, restricțiile s-au relaxat în 23 de localități din Ilfov. În 14 dintre ele, restaurantele se redeschid la 30% din capacitate. Printre ele: Corbeanca, Mogoșoaia, Popești Leordeni sau Snagov.
  • În București, Prefectura te anunță că poți sta la restaurant până la ora 23.00, nu până la 9 seara cu s-a spus inițial.
  • În timp ce tu te bucuri de relaxarea măsurilor anti-Covid, țările europene impun noi restricții pentru turiști. Iată ce trebuie să știi dacă te pregătești de călătorie.
  • Oriunde ai vrea să mergi, vei fi nevoit să ai un test PCR negativ la sosire și e posibil să intri și în carantină, cum se întâmplă dacă ajungi în Italia sau Spania.
  • Dacă vrei să te duci în Franța, ai nevoie de 2 teste PCR negative: unul făcut înainte de plecare și cel de-al doilea după 7 zile de carantină. Islanda aplică și ea un sistem asemănător.
  • Iar Marea Britanie îi bagă 10 zile în carantină la hotel pe cei care vin din Brazilia și Africa de Sud și lista țărilor s-ar putea să crească
  • Sanofi va ajuta Pfizer să producă și să distribuie mai repede vaccinul anti-Covid. Până la sfârșitul anului, Sanofi ar trebui să ambaleze peste 100 de milioane de doze destinate Uniunii Europene.
  • Uniunea Europeană promite că va amâna impunerea de noi sancțiuni Rusiei, dacă Kremlinul îl va elibera pe Aleksei Navalnîi. Șeful diplomației europene va merge la Moscova, săptămâna viitoare.
  • Trump nu se dă bătut: Și-a deschis un birou de fost președinte în Florida pentru a continua politicile din timpul mandatului său.
  • Coasta de Est a Statelor Unite a rămas, aseară, fără internet, după ce un cablu de fibră optică a fost secţionat. Au fost afectate inclusiv New York și Washington.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA