• SIBIU, ÎNCĂ 7 ZILE ÎN CARANTINĂ. Sibiul rămâne încă 7 zile în carantină. Incidența a scăzut de la peste 13 la mie, la 11 la mie. Chiar și în carantină, locuitorii orașului vor putea merge pe 6 decemrbie la vot.
  • VACCINAREA, DISCUTATĂ JOI ÎN CSAT. Strategia de vaccinare anti-Covid a fost aprobată de Guvern. Ea urmează să fie discutată și în ședința CSAT, programată joia viitoare.
  • LA BISERICĂ, CU MASCĂ ȘI DISTANȚARE. Slujbele de Crăciun se vor putea desfășura atât în interiorul cât și în exteriorul bisericilor, te anunță Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului. Desigur, măsurile de protecție trebuie respectate.
  • DE CRĂCIUN, VA NINGE ÎN SUDUL ȚĂRII. Iar dacă te întrebi cum va fi vremea de Sărbători, îți spun eu că de Crăciun vei avea temperaturi maxime de până la 7 grade celsius. Mai norocoși vor fi cei din sudul țării, care vor avea parte și de ninsoare.
  • FEERIE DE LUMINĂ, ÎN SPANIA. Madridul şi Barcelona au aprins luminițele de Crăciun. La Barcelona, evenimentul a fost marcat printr-un spectacol, iar la Madrid, protagonişti au fost medicii, poliţiştii şi pompierii implicaţi în lupta cu pandemia.
  • MAI MULȚI BANI PENTRU AMBULANȚIERI. Guvernanții le promit bani mai mulți angajaților din serviciile de Ambulanță. Ei vor primi încă 25% la sporul actual de 55%, pe care îl iau pentru tratarea pacienților cu Covid, spune Nelu Tătaru.
  • AJUTOR PENTRU HORECA. Și celor din Horeca li se promit ajutoare de pandemie. Ei ar trebui să primească 20% din pierderea calculată din cifra de afaceri. Ordonanța a fost discutată în ședința de Guvern.
  • RECTIFICAREA, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL. Cea de-a treia rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial, dar cu modificări. Sunt tăieri mai mici la Președinție, Secretariatul General al Guvernului și la Transporturi.
  • BANI EUROPENI PENTRU ECONOMIE. România a primit 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru redresarea economiei.
  • VAN MORRISON ȘI CLAPTON, ANTI LOCKDOWN. Eric Clapton şi Van Morrison colaborează în campania anti-izolare Save Live Music, care se opune carantinei în Marea Britanie. Cei doi vor lansa împreună, pe 4 decembrie, single-ul „Stand and Deliver”.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA