Iarna și-a intrat în drepturi. Este cod galben de ninsori în sudul țării, iar temperaturile maxime nu vor mai trece de 5 grade celsius.
Și în București, vremea va fi închisă și va începe să ningă, iar la prânz vor fi cel mult 4 grade celsius.
Însă tot e mai bine la noi decât în Spania. Până mâine seară, e cod roșu de ninsoare, acolo. Întreaga țară a fost acoperită de zăpadă, iar temperaturile au scăzut până la -15 grade Celsius.
Campania de vaccinare continuă. Până acum, au fost imunizate aproape 93.000 de persoane și doar 314 dintre ele au suferit reacții adverse ușoare.
Guvernul le promite bani medicilor care participă la campania de vaccinare. Doctorii ar putea primi 100 de lei pe ora, iar asistenții 50 de lei.
Între timp, Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat modificarea vaccinului Pfizer. Astfel, din fiecare fiolă vor fi extrase 6 doze de vaccin în loc de 5. Asta înseamnă un plus de 20% a numărului de doze, la nivel european.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze suplimentare, a anunțat preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.
Peste ocean, Joe Biden vrea să schimbe strategia de vaccinare. Dacă până acum, jumătate dintre doze erau păstrate pentru a doua etapă a vaccinării, Biden vrea ca toate dozele disponibile să fie distribuite.
Trump anunță că nu va participa la învestirea lui Joe Biden în funcție și va încălca tradiția privind transferul pașnic de putere. Dar s-a mai întâmplat asta de trei ori în trecut, ultima dată acum 151 de ani.
Un templu al zeiței Afrodita, vechi de 2.500 de ani, a fost descoperit de arheologi, în vestul Turciei. În mitologia greacă, Afrodita este zeița frumuseții, a dragostei și a procreării.