• Dacă ai bani pe care vrei să îi investești, te anunț că Ministerul Finanțelor lansează, azi, o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Poți împrumuta statul pe cel mult 3 ani, cu o dobândă de 4 la sută pe an.
  • Fostul președinte kosovar ajunge, astăzi, în fața Tribunalului de la Haga. Hashim Thaçi este acuzat de crime de război. El a demisionat, săptămâna trecută, și a fost arestat.
  • Astăzi se împlinesc 31 de ani de la căderea Zidului Berlinului, simbol al Războiului Rece și al segregării germanilor și-a Europei. A fost primul pas către reunificarea Germaniei.
  • Orban promite ajutor de la stat pentru Horeca. Ar trebui să primești 20 la sută din cât ai pierdut, anul acesta, la cifra de afaceri, comparativ cu anul trecut.
  • Dacă ești student în România, îți spun că de anul viitor, îți vei putea deschide un start-up cu bani europeni. 417 milioane de euro vor fi disponibile, în 2021, prin programul Innotech Student.
  • Amenzi de 7 mii de lei au dat jandarmii, aseară, la protestul din Piața Victoriei, din București. Unii dintre manifestanți nu purtau mască și nu păstrau distanța.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT