• Proiectul „Anghel Saligny”, care a dus Coaliția în pragul destrămării, ar putea fi votat în ședința de Guvern de astăzi, de la ora 16:00. Miniștrii USR PLUS au anunțat că nu vor participa la ședință.
  • Și tot USR PLUS ar putea decide dacă depune sau nu moțiune de cenzură împotriva Guvernului din care face parte. O decizie ar putea fi luată după ora 18:00, când va avea loc ședința coaliției.
  • Iar rezultatele finale ale sesiuni de toamnă ale bacalaureatului vor fi anunțate astăzi. Potrivit Ministrului Educației rata de promovare înregistrată în sesiunea august- septembrie a fost de 30,3%.
  • Rusia amenință că va sancționa Apple și Google și îi va acuza că intervin în alegeri dacă nu șterg o aplicație dezvoltată de susținătorii liderului opoziției, Alexei Navalnîi. Cei doi giganți ai tehnologiei nu au răspuns acuzațiilor.
  • A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic, iar Spania trece din zona roșie în cea galbenă. Alte 12 țări însă au devenit roșii. Printre ele se numără Tunisia, Mauritius sau Jamaica.
  • Banca centrală a Germaniei a anunțat că a primit bancnote deteriorate în valoare de peste 50 de milioane de euro în urma inundațiilor devastatoare din iulie. Bundesbank a precizat că foarte mulți oameni au venit să predea bancnotele după ce apele revărsate au afectat mai multe zone ale țării.
  • Adminstrația Federală de Aviație a anunțat că a deschis o investigație după zborul lui Sir Richard Branson către Spațiu pentru că avionul ar fi deviat de la traseu. Virgin Galactic se apără, însă avioanele companiei nu mai pot zbura până la finalizarea investigației.
  • Cristino Ronaldo va purta tot tricoul cu numărul 7 la Manchester United. Pentru a-și recupera banii investiți în transferul lui Ronaldo, Manchester United ar trebui să vândă peste 2 milioane de tricouri cu numele său.
  • Trupa ABBA s-a reunit şi va lansa în noiembrie un nou album după o pauză de 40 de ani.Formația a mai anunțat că va susţine anul viitor un concert digital, cu holograme, la Londra.
  • Dacă ți-e dor de desenele animate îți spun că la Timișoara începe astăzi Festivalul Internațional de Film de Animație „Animest”. Proiecțiile din interior dar și din aer liber țin până mâine, inclusiv.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI