• Pfizer te anunță că trebuie să îți faci a treia doză de vaccin între 8 și 12 luni de la administrarea rapelului pentru a fi protejat de noile tulpini ale coronaviruslui.
  • Cu această ocazie, îți spun că ieri au fost vaccinate aproape 120.000 de persoane, în 24 de ore.Astfel, am trecut de 3,8 milioane de români imunizați.
  • În schimb, francezii nu pierd timpul. Au trecut de 20 de milioane de persoane care au primit serul anti-covid. Premierul Jean Castex și-a propus ca într-o lună să mai vaccineze încă 10 milioane de oameni.
  • Elevii din 654 de localități, care încă sunt încadrate în scenariul galben, vor face și de luni ore online. Cîmpeanu vrea ca în septembrie toți elevii să fie în bănci și asta pentru că pierderile din educație sunt foarte mari, mai spune el.
  • În următorii 5 ani, toate casele din România vor avea panouri fotovoltaice hibride, care vor produce simultat electricitate și căldură, scrie ZF.
  • Nu îți face prea multe planuri pentru azi. Va ploua în toată țara, iar temperaturile maxime se încadrează între 16 și 25 de grade.
  • Pentru prima dată în istoria clubului, Leicester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea, cu 1-0. Pe stadionul Wembley au fost prezenți și 21.000 de suporteri.
  • Instagram va permite în curând să creezi și să editezi o postare pe versiunea de desktop a rețelei . Până acum, această funcție era posibilă doar din aplicația de mobil.
  • În Fâșia Gaza au avut loc noi atacuri aeriene în această dimineață. Armata israeliană a lansat un tir de rachetă asupra locuinței unui lider Hamas, din Fâşia Gaza. Israelul nu a precizat dacă acesta se afla sau nu în casă.
  • În acest context, mai multe organizații israeliene și evreiești din România organizează o manifestație pașnică, azi de la ora 17.00, în parcul Colțea din Piața Universității.
  • Rafael Nadal și Novak Djokovic joacă astăzi, de la ora 18, în finala turneului de la Roma. Va fi a 57-a întâlnire directă dintre cei doi.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA