Voluntari, Jilava, Domnești și Pantelimon au intrat de aseară în carantină pentru 14 zile. Ilfovul a ajuns la o rată de 6,3 la mie.

De la ora 12, începe sedința la prefectură unde se vor discuta noi măsuri anti-covid pentru Capitală.

Etapa a treia de vaccinare e primită cu brațele deschise. Aproape 750.000 de persoane s-au înscris până acum pe listele de așteptare.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Și ne apropiem de 2 milioane de imunizări de la începutul campaniei. Aproape 51.000 de persoane au fost vaccinate în 24 de ore.

Țările au început să își deschidă granițele pentru cei vaccinați. Estonia, Seychelles, Grecia sau Thailanda sunt printre statele care te așteaptă în vacanță.

Mai e puțin din martie, dar iarna nu vrea să dea înapoi. Vremea se menține rece și astăzi. În Capitală sunt așteptate ploi, lapoviță și ninsoare.

Echipa României la handbal feminin a pierdut în fața Norvegiei, ceea ce înseamnă că drumul spre Jocurile Olimpice devine tot mai greu pentru fetele noastre.

Premierul Boyko Borissov a cerut Rusiei să nu mai spioneze în Bulgaria, după ce 6 persoane au fost inculpate pentru spionaj în favoarea Moscovei.

Prințul Charles și Camilla vor vizita Grecia imediat ce aceasta va ieși din lockdown, pe 24 martie. Cei doi au fost vaccinați și este a treia călătorie în străinătate de la începutul pandemiei.

Ia o foaie și un pix și scrie ce gândești, dar ce gândești să aibă și rimă, astfel poți marca Ziua Internațională a Poeziei.