• Cea mai mare tranșă de vaccinuri de la Pfizer, de peste 500 de mii de doze va ajunge în cursul zilei pe aeroportul Otopeni. Vaccinurile erau așteptate încă de dimineață.
  • A expirat termenul pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou. De azi poate începe procedura de evacuare. Tot de astăzi, va începe şi cercetarea disciplinară a participanţilor la grevă.
  • Beniamin Netanyahu revine în sala de judecată pentru procesul în care este acuzat de corupție. Tot astazi, partidele politice israeliene se întalnesc cu președintele Rivlin pentru numirea unui candidat la functia de premier.
  • În timp ce Sorin Cîmpeanu așteaptă teste non-invazive în școli, Vlad Voiculescu spune că Ministerul Sănătății nu are o bază legală pentru a le cumpăra.
  • În replică, ministrul Educației a spus că nu mai consideră testarea o condiţie necesară pentru reluarea cursurilor faţă în faţă. Elevii vor reveni în bănci pe 4 mai. Excepţie fac cei din clasele terminale, care au două săptămâni suplimentare de vacanţă.
  • Vara ne aduce cu 80% mai multe zboruri. Iar cele mai multe city-breakuri vor fi cu plecare din Bucureşti. De aici sunt noi zboruri spre Roma, Paris, Amsterdam sau Barcelona.
  • Iar dacă nu poți pleca într-o vacanță în străinătate, să știi că, începând cu întâi mai, vei putea vizita domeniul regal de la Săvârșin, a anunțat Familia Regală a României.
  • Partidul conservator al premierului Boiko Borisov a obținut cele mai multe voturi la scrutinul parlamentar din Bulgaria, arată sondajele. Va avea nevoie însă de o alianţă pentru a forma viitorul guvern.
  • Știai că semnalele 5G îți pot încărca telefonul? Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Institutul de Tehnologie din Georgia, care a reuşit să alimenteze diferite device-uri wireless doar prin energia obținută de la reţeaua 5G.
  • FCSB a scos un punct în derby-ul cu Craiova datorită lui Andrei Vlad. Portarul de 21 de ani a apărat un penalty, iar meciul s-a terminat 0-0. FCSB e tot pe primul loc în Liga 1, cu 64 de puncte.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE