• De la 1 iunie te bucuri de noi măsuri de relaxare. Poți să inviți câți prieteni vrei la nuntă, doar dacă toți sunt vaccinați. Iar restaurantele vor funcționa la 70% din capacitate.
  • Și dacă ți-e dor de o petrecere pe cinste, tot de la 1 iunie se deschid și cluburile. După mai bine de un an de pauză. Vor funcționa numai până la 12 noaptea și poți intra doar dacă prezinți dovada vaccinării.
  • Scapi și de masca la birou. Doar dacă în spațiul în care îți desfășori activitatea sunt cel mult 5 persoane, toate vaccinate.
  • Redeschiderea spitalelor pentru pacienții non-Covid se va face în 2 etape și în funcție de incidența din fiecare județ dar și de numărul de paturi ocupate din fiecare spital, a anunțat Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă.
  • Vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 16 ani ar putea începe în România în prima săptămână a lunii iunie, anunță Valeriu Gheorghiță.
  • Deficitul bugetar pe primele patru luni din acest an a fost de 20 de miliarde de lei, adică 1,81 % din PIB. În scădere față de deficitul bugetar din 2020, de 2,54% din PIB.
  • Cu 60% dintre profesori vaccinați, cadrele didactice reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională care s-a vaccinat anti-Covid, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
  • Azi de la ora 15, la Universitatea Româno-Americană se deschide oficial primul proiect „Korea Corner”. La evenimentul de deschidere vei avea parte de muzică tradițional coreană, dansuri K-pop și expoziții de artă textilă coreană.
  • Dacă n-ai planuri pentru astă-seară, uite o idee. De la ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti transmite, online, spectacolul de balet „Don Quijote”. Dar dacă nu apuci în seara asta, să știi că spectacolul va fi difuzat timp de 3 zile.
  • Astăzi la New York are loc lansarea „Exodus”, albumul postum al rapperului DMX, preferatul lui Mike Tyson. Pe album vei găsi piese făcute în colaborare cu artiști precum Jay-Z, Snoop Dogg, Alicia Keys şi Usher.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA