• CCR decide astăzi dacă revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, este sau nu constituțională. Weber a dat în judecată Parlamentul României, la Curtea de Apel Bucureşti, după ce a fost revocată din funcţie. Termenul fixat pentru şedinţă este 2 iulie.
  • Sindicatele din Transportul Feroviar prostestează în fața ministerului. Sunt nemulțumiți că nu a fost aprobat bugetul pe 2021.
  • Iar la ora 11 Florin Cîțu și Sorin Câmpeanu participă la Professional Dual Summit la Palatul Victoria. Aceștia vor discuta despre lipsa forței de muncă bine calificată.
  • A fost adoptată Legea Europeană a Climei. Legea prevede ca emisiile de de gaze cu efect de seră să fie reduse cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu 1990, iar în 2050 să ajungem la neutralitate climatică.
  • Klaus Iohannis a promulgat legea privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional.
  • Economia merge bine. Managerii estimează în perioada iunie-august creşterea activităţii în construcţii, comerţ, industrie şi servicii. În paralel, se vor majora preţurile şi va crește numărul de angajaţi.
  • SoftBank a decis să oprească producția robotului de 1.800 de dolari, Pepper, care poate fi folosit în magazine sau ca asistent personal. Motivul este legat de unitățile rămase nevândute în depozit.
  • Facebook a obţinut luni, pentru prima oară, o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari. Este a cincea companie americană care a atins acest prag, alături de Apple, Microsoft, Amazon şi compania mamă a Google, Alphabet.
  • Volvo vrea ca viitorul model complet electric XC90 să se conducă singur. Vrea să ajungă la zero accidente cu ajutorul tehologiei LiDar.

Recomandări

NEGULESCU IA PREMIU PENTRU ȘTIINȚĂ
HARRY NU PRIMEȘTE MAI MULTĂ SECURITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
FBI CERCETEAZĂ PRĂBUȘIREA DIN BALTIMORE
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ