• Canicula părăsește România. Temperaturile scad simțitor, sub cele normale în primele două săptămâni din august iar furtuni vor fi în toată țara.
  • După atacurile cu drone asupra Moscovei, Zelenski spune că războiul ajunge pe teritoriul Rusiei, un proces inevitabil, natural şi absolut corect.
  • Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev ia în calcul să folosească armele nucleare, dacă ofensiva ucraineană ar fi un succes
  • Propaganda rusă s-a mutat în lumea jocurilor video, scrie New York Times. Jocuri precum Minecraft sau Roblox au fost bombardate cu clipuri false despre războiul din Ucraina.
  • Portugalia este cea mai buna tara pentru cei care lucreaza remote. Romania e pe locul 9 in clasamentul global realizat de compania Flatio.
  • Englezii care s-au dus să mănânce burgeri la un food truck din Londra, au fost serviți chiar de prinţul William. Obiectivul prințului e de a crește profilul şi activitatea celor trei câştigători ai premiului Earthshot.
  • Tehnologia de urmărire acustică a AI poate ajuta la protejarea delfinilor pe cale de dispariţie, prin cartografierea traseului lor. Metoda e mult mai puţin invazivă decât cele convenţionale cu GPS sau bărci.
  • iPhone 15 pro va avea marginile negre din jurul ecranului, mult mai înguste. Asta apropie Apple de obiectivul de realizare a unui dispozitiv acoperit în întregime de ecran.
  • Barbie și Oppenheimer continuă să scrie istorie la box office. Barbie a ajuns la 774,5 mil.$ la nivel global, în timp ce filmul lui Christopher Nolan are încasări de 400 mil. $.
  • Jucătorul de la FC Barcelona, Ousmane Dembele, acceptă oferta de la PSG pentru un transfer în această vară. Echipa va plăti clauza de 50 mil.€ ce expiră astăzi.

Recomandări

TRUMP, NEMULȚUMIT DE ROL
BAZA ONU, ATACATĂ
ANATOMIA MITEI
ȘTII DE VREME?
UNDE MĂNÂNCI AZI?
ZELENSKI ACUZĂ NORDUL