• Elevii de clasa a 2-a au sustinul astăzi examenul la romana, la evaluarea națională. Acestia avut de scris la primul exercițiu o felicitare, iar la punctul 2 un text din 6 propoziții în care au prezentrat o întrecere de jocuri sportive. .
  • Astăzi începe la Câmpia Turzii cea mai mare operaţie de desant din Europa. Vor participa 2.000 de paraşutişti din Franţa, Germania, România, Spania si SUA. Circulația va fi oprită pe autostrada A3, tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii, între orele 17.00-20.00.
  • Ciolacu vrea să construiască un parc tematic uriaș pe litroral din bani publici. Acesta ar urma să fie administrat de o firmă privată. Investiția este estimată la 50 mil euro.
  • Astăzi Ministerul Finanţelor lansează o nouă serie de titluri de stat Tezaur.Acestea pot fi cumpărate până pe 7 iunie, iar valoarea nominală este de 1 leu.
  • Apple și OpenAI au ajuns la un acord pentru folosirea funcțiilor ChatGPT în următoarea versiune de iOS, 18. ChatGPT va îmbunătăți astfel asistentul personal, Siri.
  • Astăzi începe evenimentul anual „Alege Franța”, iar primul anunț major vine de la Amazon: compania americană va investi 1,3 miliarde de dolari în Franța. Astfel, vor fi create 3.000 de job-uri în țară.
  • Arsenal speră în continuare la titlu în Premier League. A câștigat cu 1-0 pe terenul lui Manchester United și are 1 punct peste Manchester City înainte de ultima etapă, însă echipa lui Guardiola are un meci mai puțin disputat.
  • Astazi sarbatoresti ziua lalelelor. Si Romania are cu ce se lauda. Anul acesta Timișoara a acaparat toate privirile cu 100.000 de lalele inflorite.
  • Vremea continuă să fie capricioasă. Ploile se opresc, dar temperaturile rămân modeste. Dimineața vor fi sub 10 grade, iar maxima nu depășește 20.
  • Surpriza acestui week-end este dilmul „Kingdom of the Planet of the Apes” care ocupă primul loc la box office cu un debut de 56 mil. dolari.

Recomandări

NASRALLAH MOARE
NATO FACE ZID ANTI RUSIA ÎN FINLANDA
IDF ATACĂ HEZBOLLAH
PROMISIUNILE KAMALEI
CUM PROMOVĂM TURISMUL
PE UNDE CIRCULI