• Centrul pentru Control și Prevenire a Bolilor din SUA avertizează că varianta Delta pare să se răspândească la fel de ușor ca varicela și provoacă infecții mai severe.
  • Israelul va oferi a 3-a doză de vaccin persoanelor peste 60 de ani. Prim-ministrul a anunțat că cei care au fost vaccinați cu mai mult de 5 luni în urmă, vor fi eligibili pentru program. Decizia face din Israel prima țară care oferă o a treia doză de vaccin occidental cetățenilor săi.
  • Întârzierile trenurilor care circulă spre și dinspre mare vor fi de doar 10-15 minute, anunță CFR S.A. Compania a anunțat că a reparat linia de contact între Fetești și Bărăganu. În cursul zilei de ieri trenurile au circulat cu întârzieri de peste 500 de minute.
  • După 17 luni de izolare, Arabia Saudită, îşi redeschide frontierele pentru turiştii străini vaccinaţi.
  • Dacă ai un e-book reader din prima sau a doua generație, șă știi că internetul de pe device nu va mai funcționa din decembrie.
  • Neuralink, compania lui Elon Musk care testează implantarea unor cipuri în creier pentru tratarea bolilor neurologice, a primit o nouă serie de investiții în valoare de 200 de milioane de dolari.
  • Facebook a confirmat că lucrează cu RayBan la o pereche de ochelari inteligenți, iar acesta va fi următorul produs al companiei.
  • L-ai văzut ani la rând în filmul Terminator. Actorul Arnold Schwarzenegger împlinește 74 de ani.
  • Scarlett Johansson a dat în judecată Disney. Actrița susține că nu și-a dat acordul ca filmul „Black Widow” să fie lansat concomitent în cinematografe, și pe Disney Plus. Acest lucru ar fi dus la pierderi de 50 de milioane de dolari.
  • După eșecul din 2019, Boeing va efectua azi, de la ora 23:00, al doilea zbor fără echipaj cu capsula Star-liner, către Stația Spațială Internațională.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT