Știrile de la ora 11:00, prezentate de Mihaela Chircă, 10 octombrie 2022

  • Rusia a lansat atacuri cu rachete în centrul Kievului și în Lvov. Bilanțul provizoriu arată că cel puțin 8 persoane și-au pierdut viața. Proiectilele ruse au lovit parcuri, o universitate și intersecții aglomerate.Primarul Kievului confirmă atacul.
  • În Kiev și în mai multe regiuni din Ucraina, din 75 de rachete , 41 au fost distruse de ucraineni. O rachetă a lovit la doar 850 m de Ambasada României, dar personalul e în siguranță.
  • Seceta a scăzut anul aceasta producţia de grâu a României cu 23% și cea de rapiță cu 22%. Peste 800.000 de hectare au fost afectate, scrie Ziarul Financiar.
  • Peste 30 de români sunt mai bogaţi cu mai bine de 300 milioane de euro după ce şi-au vândut companiile în acest an, scrie Ziarul Financiar.
  • Guvernul francez stabilește astăzi bugetul pentru anul 2023. Este un test important pentru executiv, care nu are majoritatea absolută în Adunarea Națională.
  • Comisia Europeană lucrează la un proiect de lege prin care bunurile rusești confiscate în urma sancțiunilor să fie folosite drept contribuție la restaurarea Ucrainei.
  • Vulcanul Stromboli a erupt duminică. O latură a craterului s-a prăbușit, iar lava a ajuns în mare. Autoritățile italine nu au anunțat victime.
  • O secetă puternică de doi ani în Kenya a distrus 2% dintre cele mai rare specii de zebre din lume.
  • Sportivii români au obținut 7 medalii la Cupa Mondială de gimnastică artistică din Turcia: 4 de aur, una de argint și două de bronz
  • Barcelona urcă în fruntea clasamentului în LaLiga după ce a învins cu greu Celta Vigo, scor 1-0.