• Cei 10 romani care au fost pasageri în autocarul implicat în accidentul din Bulgaria s-au întors aseară în România. Alte 5 persoane primesc îngrijiri la Spitalul Floreasca din Capitală, dar starea lor este stabilă.
  • Cel puțin 12 elevi vor lua bursă „în fiecare clasă din România”, anunță Ministrul Educației. Măsura intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023.
  • Președintele american Joe Biden a fost testat negativ pentru Covid-19. Din precauție, el va rămâne în izolare până la al doilea test negativ.
  • O navă cargou a ajuns sâmbătă în portul ucrainean Cerno-morsk de la Marea Neagră pentru a încărca cereale, pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina.
  • Peste 20 de persoane au fost ucise în Gaza într-un nou val de violenţe între gruparea Jihad Islamic şi Israel. Printre ele sunt și 6 copii.
  • Statele Unite vor revizui regulile privind deşeurile spaţiale, după ce specialiștii au avertizat că orbita Pământului devine tot mai aglomerată de sateliţi şi resturi.
  • Boris și Carrie Johnson și-au scos la vânzare casa din sudul Londrei pentru 1,9 milioane de dolari.
  • Berkshire, conglomeratul miliardarului Warren Buffett, a înregistrat o scădere trimestrială de 43,8 miliarde de dolari.
  • Chelsea s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Everton, în prima etapă din Premier League.
  • Festivalul Untold ajunge astăzi la final. J Balvin este cap de afiș în ultima seară a festivalului.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE