• E record de infectări și de morți din cauza COVID în România. 16.743 de noi infectări au fost confirmate. 442 de persoane și-au pierdut viața și 1.667 sunt la terapie intensivă.
  • Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs astăzi în apropierea insulei grecești Creta. Epicentrul a fost localizat la 124 kilometri sud-est de orașul Heraklion.
  • Premierul israelian, Naftali Bennett, se va vedea pentru prima oară face to face cu Vladimir Putin, săptămâna viitoare. Întâlnirea are loc în Rusia, la Sochi. Cei doi vor discuta subiecte legate de economie, securitate și programul nuclear iranian.
  • Rata incidenței a ajuns, în Capitală, la14.71. Se menține, astfel, trendul acescendent. Ieri a fost 14,2 la mie.
  • Spitalul de la Lețcani nu va fi deschis nici azi pentru că nu există o soluție alternativă pentru oxigen. Directorul dSP Iași Vasile Cepoi spune că nu a fost instalat încă stocatorul de oxigen, iar o soluție cu tuburi nu este posibilă.
  • Peste 24.000 de flacoane de Remdesivir vor ajunge azi la noi și vor fi distribuite spitalelor, pentru tratarea pacienților Covid19 cu forme medii de boală.
  • Dacian Cioloș caută subalterni în partide. Iohannis l-a desemnat prim-ministru, dar îi trebuie majoritate. Dacă vrea Executivul, trebuie negocieze cu PNL și UDMR.
  • Procurorii militari au clasat dosarul accidentului de circulație în care a fost implicată mașina lui Lucian Bode, la acel moment ministru al Transporturilor.
  • Unul din 5 angajaţi îşi va părăsi actualul loc de muncă, în 2022, pentru un salariu mai mare, pe care nu-l poate obține de la compania în care lucrează deja. Asta arată o nouă analiză ZF.
  • O lucrare ascunsă a lui Picasso a fost dezvăluită cu ajutorul inteligenţei artificiale. Este un portret nud al unei femei ghemuite, ascuns sub suprafaţa unui tablou al artistului.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”