• E zi decisivă azi pentru criza politică. Liberalii decid cu cine vor face majoritatea parlamentară: PSD sau USR. Șefii liberali se văd în această seară în Biroul Politic Național, iar PSD e la această oră în ședință.
  • Astăzi, 68% dintre școli au început din nou cursurile în format fizic. Cele mai multe școli care au reluat cursurile sunt în Dolj, Vâlcea și Dâmbovița.
  • Și tot de azi, poți face rapelul cu serul de la Johnson and Johnson, dacă ai mai mult de 6 luni de la prima doză. Valeriu Gheorghiță recomandă un vaccin pe bază de ARN mesager- Pfizer sau Moderna.
  • Statele Unite își redeschid de azi granițele pentru vizitatorii străini cu schemă completă de vaccinare. Redeschiderea vine după o interdicție de peste 20 de luni în contextul pandemiei.
  • Acțiunile Medlife, Nuclearelectrica și BRK Financial Group au crescut cel mai mult în octombrie. Acţiunile MedLife au urcat cu 15,8%, cele ale Nuclearelectrica au avut un plus de 12,8%, iar acţiunile BRK s-au apreciat cu 9%.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE