• Lovitură pentru antreprenori. Guvenul pregătește ordonanța cu noile măsuri fiscale, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. Una dintre măsuri se referă la scăderea pragului la microîntreprinderi de la 1 milion de euro, la 500.000 euro, care se va impozita cu 1%.
  • Un incendiu de proporții a avut loc noaptea trecută într-o parcare subterană a unui bloc din Constanța. 250 de persoane au fost evacuate, 8 au fost transportate la spital iar peste 37 de mașini au fost distruse. Cauza nu a fost încă stabilită.
  • Regina Marii Britanii, Elisabeta aII-a a decis să anuleze prânzul tradițional înainte de Crăciun cu membrii familiei regale, pe fondul temerilor legate de creșterea cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie.
  • Un număr record de 488 de profesionişti din domeniul mass-media se află la închisoare în întreaga lume, anunță organizaţia Reporteri Fără Frontiere în bilanţul său anual.
  • Senatul SUA a adoptat bugetul pentru apărare, care se ridică la aproape 800 de miliarde de dolari. Acesta va merge la președintele Joe Biden pentru promulgare.
  • Nissan plănuiește să deschidă noi fabrici pentru reciclarea bateriilor vehiculelor electrice. Acestea vor fi finalizate până în 2025 în Statele Unite și Europa.
  • Jucătorii lui Real Madrid, Luka Modric și Marcelo au fost depistați cu COVID-19 și vor intra în carantina. Ambii jucători au avut simptome de răceală în ultimele zile.
  • Ministrul Sportului, Eduard Novak se retrage din activitatea sprtivă. Medaliatul cu argint la ciclism la Jocurile Paralimpice de la Tokyo spune că nu știe dacă decizia este temporară sau definitivă.
  • Amenințările Rusiei sunt pe masa discuțiilor astăzi la ultima zi a Summitului Parteneriatului Estic și la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Secretarul General al NATO și președintele ucrainean, Vladimir Zelensky vor anunța o serie de măsuri.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL