• În plină noapte, peste o sută de pacienți de la spitalul Foișor din București au fost: fie trimiși acasă, fie transferați în alte spitale. Asta după ce spitalul de ortopedie a fost transformat în unul Covid, la ordinul DSU și aprobarea Ministerul Sănătății.
  • Este regretabil cum a decurs evacuarea, a transmis Ministerul Sănății. În același timp, a precizat că a fost o decizie urgentă, în condițiile în care, în Bucureşti sunt zero locuri la ATI pentru pacienții Covid.
  • Pacienții Covid în stare gravă vor putea beneficia de asistență religioasă în spital. Un singur cleric oficiant va putea intra la pacient, timp de 15 minute, se arată în ordinul semnat de Voiculescu.
  • Facebook va transforma o parte din sediul său central, din California, în centru de vaccinare. 10.000 de oameni vor fi vaccinați în următoarele săptămâni.
  • Pandemia scumpește alimentele. Indicile mondial al prețului alimentelor a crescut pentru a zecea lună consecutiv. Este la cel mai ridicat nivel din iunie 2014.
  • Britanicii îl omagiază pe prinţul Philip la Palatul Buckingham şi la Castelul Windsor. Mai multe buchete de narcise și crini au fost depuse în faţa porţilor.
  • Joe Biden, dar și fostul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, au transmis condoleanţe Marii Britanii, după mortea prinţului Philip. „Este o pierdere de neînlocuit”, a scris Trump.
  • Amazon oferă angajaților până la 5 mii de dolari, pentru a-și da demisia. Este o metodă de a elimina angajaţii care „nu au nivelul de angajament pe care-l caută”.
  • Avioanele Boeing 737 Max nu scapă de probleme. Producătorul anunță defecte de fabricație la aparatele vândute către 16 companii.
  • Opt ţări au confirmat că vor organiza meciurile de la EURO cu spectatori în tribune. Sankt Petersburg, Baku, Amsterdam și București se numără printre orașele unde se vor disputa meciuri.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE