Sari la continut

Știrile de la ora 12.00, prezentate de Alice Stroescu, 18 ianuarie 2022

  • Incidența în Capitală continuă să crească și ajunge astăzi la 6,15 infectări la mia de locuitori.
  • CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, spune că actualul val al pandemiei va fi ultimul cu restricții, chiar dacă virusul nu va fi complet eliminat.
  • Moderna vrea să comercializeze un vaccin combinat pentru COVID-19 și gripă din toamna anului 2023.
  • Mâine, profesorii intră în grevă de avertisment, nemulțumiți că guvernul nu le majorează salariile. Timp de două ore, cadrele didactice nu vor intra la cursuri cu elevii.
  • Rusia își retrage treptat personalul diplomatic neesențial din Ucraina. Mișcarea poate fi un exercițiu de evacuare sau un pas concret în anticiparea unei invazii, relatează NY Times.
  • Un asteroid gigant, mai mare decât Burj Kalifa, trece azi pe lângă planeta noastră. Acesta are o lungime de peste 1km.
  • Robert Lewandowski de la Bayern Munchen a câștigat premiul „The best” acordat de FIFA, pentru cel mai bun jucător din 2021.
  • Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu s-au calificat în turul secund la Melbourne și și-au asigurat câte un cec de 111 mii de dolari.
  • Bruce Springsteen a fost cel mai bine plătit artist de anul trecut când a câștigat 590 mil. $. Pe locul 2 e Jay-Z cu încasări de 470 mil. $.
  • Chiar dacă acum e soare, vremea în București se va răci până mâine și vom avea temperaturi de -6 grade Celsius.

Etichete: 18 ianuarie 2022, Alice Stroescu, stirile aleph news