Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor putea fi reprogramate în localitățile care se află în carantină, dar nu mai târziu de 15 mai. Este anunțul făcut de Sorin Cîmpeanu.

Începând de azi, municipiul Iași intră în scenariul roșu până pe 2 aprilie. Asta pentru că rata de incidență cumulată a depășit 3 la mia de locuitori.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că Bucureștiul nu va intra în carantină, însă controalele din weekend-uri se vor înmulți în mall-uri și piețe. Îți amintesc că Bucureștiul are o incidență de 4.6 la mia de locuitori.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter a fost înregistrat în nord-estul Japoniei, în zona devastată de dezastrul din 2011, de la Fukushima. Este alertă de tsunami.

Turcia se retrage din Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor

SUA reduce distanța dintre elevi. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor transmite că distanța dintre elevi, de orice vârstă ar fi ei, poate fi de un metru, nu de doi așa cum era recomandat până acum. Acest lucru le va permite mai multor copii să se întoarcă la școală.

Europa a depășit un milion de decese cauzate de infectarea cu virusul Sars-Cov2.

Nestle renunță la zahărul din ciocolată. Va lansa un baton, numit „Incoa”, care va fi îndulcit cu pulpa fructului arborelui de cacao. Măsura va reduce consumul de zahăr, va ajuta cultivatorii de cacao și va reduce poluarea.

Palatul Buckingham anunță că parada oficială a zilei de naștere a reginei nu va mai avea loc în centrul Londrei, așa cum se întâmplă în fiecare an, din cauza pandemiei de Covid-19. Însă o celebrare mai restrânsă s-ar putea să aibă loc la castelul Windsor

Facebook a prezentat planul pentru o brăţară cu realitate augmentată. Aceasta va permite utilizatorului să interacţioneze cu obiecte care nu există. Brăţara foloseşte un EMG pentru a traduce semnalele neuronale

Și Manchester United renunţă la fostul sponsor Chevrolet pentru un contract de 50 de milioane de euro. Din sezonul 2021/2022 compania TeamViewer va fi principalul sponsor pe tricou.