• Cea mai mare tranșă de vaccinuri de la Pfizer, de peste 500 de mii de doze va ajunge în cursul zilei pe aeroportul Otopeni. Vaccinurile erau așteptate încă de dimineață.
  • A expirat termenul pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou. De azi poate începe procedura de evacuare. Tot de astăzi, va începe şi cercetarea disciplinară a participanţilor la grevă.
  • Beniamin Netanyahu revine în sala de judecată pentru procesul în care este acuzat de corupție. Tot astazi, partidele politice israeliene se întalnesc cu președintele Rivlin pentru numirea unui candidat la funcția de premier.
  • În timp ce Sorin Cîmpeanu așteaptă teste non-invazive în școli, Vlad Voiculescu spune că Ministerul Sănătății nu are o bază legală pentru a le cumpăra.
  • În replică, ministrul Educației a spus că nu mai consideră testarea o condiţie necesară pentru reluarea cursurilor faţă în faţă.
  • Vara ne aduce cu 80% mai multe zboruri. Iar cele mai multe city-breakuri vor fi cu plecare din Bucureşti. De aici sunt noi zboruri spre Roma, Paris, Amsterdam sau Barcelona.
  • Iar dacă nu poți pleca într-o vacanță în străinătate, să știi că, începând cu 1 mai, vei putea vizita domeniul regal de la Săvârșin.
  • Partidul conservator al premierului Boiko Borisov a obținut cele mai multe voturi la scrutinul parlamentar din Bulgaria, arată sondajele. Va avea nevoie însă de o alianţă pentru a forma viitorul guvern.
  • Știai că semnalele 5G îți pot încărca telefonul? Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Institutul de Tehnologie din Georgia, care a reuşit să alimenteze diferite device-uri wireless doar prin energia obținută de la reţeaua 5G.
  • FCSB a scos un punct în derby-ul cu Craiova datorită lui Andrei Vlad. Portarul de 21 de ani a apărat un penalty, iar meciul s-a terminat 0-0. FCSB e tot pe primul loc în Liga 1.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA