• Ultimul bilanț al persoanelor decedate în urma catastrofei din Turcia și Siria de luni depășește 28.000.
  • România trimite 2 trenuri cu ajutoare către Turcia. Primul tren a pleca aseară și include printre multe altele 1.200 de corturi, 8.000 de paturi, 2.200 de saltele și 4.800 de perne.
  • Canada doboară un obiect neidentificat care survola deasupra țării. Obiectul a fost distrus de către un avion american, declară Justin Trudeau. Este pentru a treia oară într-o săptămână când are loc un astfel de incident în spaţiul aerian nord-american.
  • „Suntem Statele Unite ale Americii. Putem face lucruri mari dacă le facem împreună.” – a spus Joe Biden la Balul Guvernatorilor de la Casa Albă unde au fost invitați atât guvernatori democrați, cât și republicani.
  • Real Madrid a câștigat Campioantul Mondial al Cluburilor după finala cu Al Hilal. Madrilenii s-au impus cu 5-3. BenzeMa a marcat un gol, iar VAL-verde și Vinisius au reușit câte o dublă.
  • În derby-ul etapei în campionatul Franței, Monaco a învins liderul PSG cu 3-1.
  • Olanda este țara din UE cu cei mai mulți angajați în sistem hibrid, arată Eurostat. Pe următoarele 3 locuri sunt Luxemburg, Suedia și Irlanda.
  • Au început pregătirile pentru cel mai mare carnaval din lume de la Rio de Janeiro. Școlile de samba fac repetiții și se pregătesc intens pentru parada de sâmbătă viitoare. Festivalul se desfășoară în perioada 17 – 25 februarie.
  • Astăzi, de la ora 18:30, Opera Naţională Bucureşti te așteaptă la spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus, regie şi adaptare coregrafică: Jaroslav Slavicky, conducerea muzicală Ciprian Teodoraşcu.
  • Astăzi sărbătoreți Ziua Îmbrățișării. Nu este nevoie să cumperi flori sau bomboane pentru această zi, din fericire. Oferi doar celor dragi ceva despre care s-a demonstrat științific că le ridică starea de spirit: o îmbrățișare.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE