• Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Edinburgh. Mâine sicriul va pleca spre Londra pentru ca miercuri să fie depus la Westminster Hall.
  • Kate, prințesa de Wales a dezvăluit reacția fiului său când a auzit de moartea Reginei. „Mami, nu îți face griji. Cel puțin acum este cu bunicul” au fost cuvintele micuțului prinț Louis.
  • România câștigă locul 1 în competiția World Rescue Challange la proba de prim-ajutor, la care au participat 15 țări.
  • Iar România se află pe locul 2 în topul țărilor din UE care a produs cele mai multe biciclete în 2021, aprox. 2,5 milioane de unități, cf datelor Eurostat.
  • Air Moldova, renunță la decizia de a relua zborurile comerciale spre Moscova de la 1 octombrie.
  • De astăzi intră în vigoare decizia UE de a renunța la facilitarea vizelor cetățenilor ruși.
  • Președintele chinez Xi Jinping face săptămâna asta prima călătorie de la începutul pandemiei. El se va întâlni cu Vladimir Putin.
  • Carlos Alcaraz l-a învins pe Casper Ruud în finala de la US Open, scor 6-4, 2-6, 7-6, 6-3, și a devenit cel mai tânăr lider ATP din istorie.
  • Jennifer, fosta iubită a lui Elon Musk scoate la licitaţie fotografii şi suveniruri din relaţia ei cu miliardarul, din timpul studenției.
  • Astăzi se lansează OfftheGrid, o nouă aplicație în stilul Tinder, dar care îți permite să descoperi locuri noi pe care să le vizitezi.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT