• În ultimele 24 de ore avem la nivel național 31.724 de noi cazuri de infectare cu Sars-Cov2, iar 59 de persoane și-au pierdut viața.
  • Iar de la 1 februarie, trebuie să faci doza booster pentru prelungirea valabilității Green Pass-ului.
  • Procedurile pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică sunt în desfășurare. Vom deveni o forţă la nivel mondial, spune Ciucă.
  • Sursele de energie regenerabilă au contribuit la 43% din consumul de energie electrică din România, în 2020, peste media UE de 37%, arată datele Eurostat.
  • În Europa a ajuns săptămâna aceasta cea mai mare cantitate de gaz natural lichefiat.10,8 miliarde de metri cubi au ajuns în 11 state europene.
  • Franța are pentru 2021 cea mai mare creștere economică din ultimele cinci decenii, de 7%, potrivit datelor oficiale publicate astăzi.
  • Vladimir Putin vrea ca NATO să retragă trupele din statele est-europene şi să înceteze extinderea spre est.
  • Rafael Nadal l-a învins pe Matteo Berrettini şi s-a calificat în finală la Australian Open. Este a şasea finală la Australian Open pentru jucătorul spaniol.
  • Celebrul tablou „The man of Sorrows”, al lui Botticelli, care infîțișează portretul lui Isus Hristos, a fost vândut la o licitație din New York pentru suma de 45 de milioane de dolari.
  • Weekendul vine cu vreme bună. La munte vei avea parte de ninsori iar în capitală, de soare și temperaturi de 9 grade celsius.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK