• Gheorghe Flutur este noul președinte PNL până la Congresul din zece aprilie.
  • Firmele și-au retras sau suspendat finanțări în valoare de patruzeci și cinci de miliarde de dolari, de la invazia Rusiei în Ucraina.
  • Pentru prima dată, în ultimii 12 ani, premierul Viktor Orban riscă să piardă puterea. Alegerile parlamentare din Ungaria au loc astăzi.
  • Conform datelor Băncii Naţionale, la finalul anului 2021, economiile populaţiei în lei şi valută, la băncile din România, au ajuns la două sute optzeci și trei de miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istorie.
  • Tesla a livrat 310.000 de vehicule, la nivel global, în primele trei luni ale anului, în creștere cu aproximativ 68% față de aceeași perioadă a anului trecut.
  • Iga Sviontec a câștigat turneul WTA de la Miami. Ea a învins-o, în finală, pe Naomi Osaka.
  • Primăvara mai întârzie puțin. Vor fi intensificări ale vântului în toată țara. Astăzi ai parte de frig și ninsori și în România.

Recomandări

MUSK ÎI FACE CONCURENȚĂ LUI CHATGPT
TU ȘTII CE FACE COPILUL TĂU PE INTERNET?
DNA ÎL AUDIAZĂ PE WANG YAN
CUM FACI BUCUREȘTI VERDE?
CE AMENINȚĂ REALEGEREA URSULEI?
ROMANIA CHELTUIE 7 MLD LEI PE ARME