• După o săptămână de vaccinări împotriva COVID, avem aproape 137.000 de doze nefolosite, din 150.000, câte am primit.
  • Doar Bucureștiul și două județe, Ilfov și Timiș, mai sunt în zona roșie, cu peste 3 infectări la mia de locuitori.
  • În Sibiu se deschid restaurantele, cafenelele și cinematografele, la 30% din capacitate. Orașul a stat o lună în carantină.
  • Vaccinul AstraZeneca ajunge în spitalele din Marea Britanie. Primii vaccinați vor fi medicii și îngrijitorii la domiciliu.
  • Elevii vor începe școala în 11 ianuarie, cel mai probabil tot online, spune Sorin Câmpeanu, ministrul Educației.
  • Scoțienii speră să se alăture în curând Uniunii Europene ca națiune independentă, spune premierul Nicola Sturgeon.
  • Ai grijă dacă mergi la munte. Vântul bate cu până la 100 de kilometri pe oră.
  • Bogații lumii sunt și mai bogați. Averea primilor 500 a crescut cu aproape o tremie, în pandemie.
  • Printre ei e și Elon Musk, șeful Tesla. Acțiunile companiei au crescut de 8 ori anul trecut.
  • Bursa din New York va delista trei giganți telecom din China, pentru presupuse legături cu armata chineză.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN