• Astăzi încep discuțiile de pe Agenda Forumului Economic Mondial de la Davos. Energia, comerțul și investițiile sunt pe masa celor 52 de şefi de stat şi de guvern.
  • Astăzi ajung în România aeronavele spion AWACS ( AUAX), trimise de NATO pentru misuni de supraveghere. Ele vor fi însoțite și de 180 de militari.
  • Ministerul de Finanţe a împrumutat de la bănci alte 2,2 miliarde lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat, la o dobândă de 7,68% pe an.
  • Parlamentul European discută astăzi despre înființarea unui tribunal pentru crime de război ale Rusiei împotriva Ucrainei.
  • Numărul jurnaliştilor asasinați în toată lumea a crescut cu 50% anul trecut. ”Este consecinţa muncii lor, faptul că au investigat subiecte sensibile” arată UNESCO.
  • Populația Chinei scade pentru prima dată din 1961 și până în prezent. Scăderea a fost de 850.000 în 2022, iar asta va aduce repercursiuni în economia locală, dar și cea mondială.
  • Dacia cucerește piața mașinilor electrice din Germania. În 2022, compania românească a vândut dublu față de alte branduri de renume ca Audi și BMW.
  • Cei mai bogați 1% dintre oamenii din lume au 63% din totalul banilor câștigați din 2020 încoace. Adică 2.600 miliarde de dolari dintr-un total de 4.200.
  • „Spy / Master este primul serial românesc nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Premiile vor fi decernate în februarie.
  • Andy Murray l-a învins pe Matteo Berretttini în primul tur la Australian Open. Italianul favorit numărul 13 al competiției, a fost condus cu 2-0, dar a revenit în joc. Murray a câștigat tie-break-ul setului cinci si avansează în turul secund.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK