• Peste 150.000 de profesori sunt începând de astăzi în grevă generală, după ce negocierile cu Guvernul au eșuat. Și tot astăzi,  de la ora 11.00 până la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.
  • În acest timp, proiectele legilor învăţământul preuniversitar şi superior intră astăzi la vot în plenului Senatului, ca for decizional.
  • Bucharest Tech Week, cel mai mare festival de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est debutează astăzi în Capitală.
  • Românii cheltuie până la 1,4 miliarde de euro anual pe suplimentele alimentare, estimează Consiliul Concurenței, care cere o reglementare mai puternică pentru că beneficiile nu sunt pe măsura investițiilor.
  • Cercetătorii de la MIT au dezvoltat o pastilă electronică care poate să anuleze conexiunea dintre nervii stomacali și creier, pentru a anula senzația de foame.
  • Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, susține un plan de securizare a centralei nucleare înaintea ofensivei Ucrainei.
  • Doi astronauţi saudiţi, un bărbat şi o femeie au fost trimişi pe Staţia Spaţială Internaţională. Ei vor rămâne acolo 10 zile.
  • Elon Musk nu face schimbări doar la Twitter, ci și în viața persoană. El spune că acum prioritizează somnul și doarme cel puțin 6 ore pe noapte.
  • Şapte tineri activişti din grupul Ultima Generazione au turnat cărbune diluat în apa Fontanei Di Trevi, în semn de protest față de schimbările climatice.
  • Farul a devenit campioana Romaniei pentru prima oara in istorie. Trupa lui Gheorghe Hagi a invins FCSB cu 3 la 2 și a câștigat campionatul cu o etapă înainte de final. Hagi este la al doilea titlu de campion al Romaniei ca antrenor si manager, dupa cel cucerit cu Viitorul in 2017.

Recomandări

VA CÂNTA CELINE DION LA JO?
CE VREA NETANYAHU DE LA SUA
WHATSAPP VINE CU NOI AVATARE
CHARLES INVESTEȘTE ÎN ELICOPTERE
TE CONFRUNȚI CU MAHMUREALĂ EMOȚIONALĂ?
CANICULA LOVEȘTE INDUSTRIA HORECA