Știrile de la ora 12:00, prezentate de Monica Mihai, 30 decembrie 2021

  • Dacă ești infectat cu Sars-Cov2, vei sta doar 10 zile în carantină, în loc de 14, ca până acum. Pe lângă România, și Spania reduce perioada de izolare pentru cei infectați de la 10 la 7 zile – cea mai scurtă perioadă de carantinare din Europa.
  • Franţa a stabilit un nou record de infectări și a depășit pentru prima dată pragul de 200.000 de cazuri în 24 de ore. Astfel, masca redevine obligatorie, în Paris, de vineri.
  • E sezonul vacanței și trebuie să ai grijă mai ales la munte. 114 de eprsoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de salvamontiștii din România. 42 de persoane au ajuns la spital.
  • 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară vor fi alocați pentru continuarea proiectelor din Programul Național de Dezvoltare Locală, anunță premierul Nicolae Ciucă.
  • 96% dintre români erau propriertari de locuințe în 2020 o arată datele EUROSTAT. Este cel mai ridicat procent la nivelul UE. Media pentru 2020 era de 69.7%.
  • Joe Biden și Vladimir Putin discută azi prin telefon despre situația tensionată din Ucraina. Discuția vine cu 2 săptămâni înainte începerii negocierilor pe tema tensiunilor din regiune și a extinderii NATO în flancul estic al alianței.
  • Dacia a vândut cele mai multe mașini în România în primele 11 luni ale anului, însă surpriza vine pe următoarele poziții din top. Hyundai și Toyota au urcat peste Skoda sau Volkswagen.
  • Samsung a anunțat că a vândut în prima lună după lansarea Galaxy Fold 3 mai multe device-uri cu ecran pliabil decât în tot anul 2020. În total, Samsung a vândut 9 milioane de astfel de device-uri, de 4 ori mai mult decât cu un an înainte.
  • Cristiano Ronaldo are o nouă statuie din piatră, suflată cu aur, în valoare de 15.000 de euro, în orașul indian Calangute. Monumentul a fost ridicat pentru a inspira o nouă generație de fotbaliști.
  • Creatorul serialului fenomen din 2021, Squid Game, a anunțat că este în discuții cu Netflix pentru continuarea show-ului. Și nu doar pentru încă un sezon, ci chiar pentru două, anunță Korea Times.