• Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi azi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Germania.
  • Executivul va putea emite ordonanțe de urgență și în vacanța parlamentare. Cabinetul Ciucă discută azi despre asta.
  • Sunt surprize în topul celor mai mari importatori din economie în 2021. Pfizer a coborât pe 29, iar în contextul crizei energetice, Transelectrica a urcat pe 14 de pe 122.
  • Nu există date conform cărora Rusia ar planifica un atac la gurile Dunării sau asupra Republicii Moldova, spune ministrul Apărării.
  • Din 2030 nu va mai fi nicio maşină diesel la vânzare în România, spune președintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.
  • Grecia vrea să se transforme într-o poartă de intrare a energiei în Balcani, prin hubul de la Alexandroupoli.
  • Unul din patru adulți este obez, o arată date îngrijorătoare ale OMS. Peste un milion de europeni mor din această cauză în fiecare an.
  • Rapperul Kanye West este dat în judecată de un pastor american pentru că ar fi folosit părți dintr-o predică.
  • În această seară, Real Madrid și Manchester City se bat pentru un loc în finala Champions League. În meciul tur, ,,cetățenii” au câștigat cu 4 la 3.
  • Iar astăzi te vei bucura de vreme bună în capitală, cu maxime de până la 22 de grade Celsius.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE