• Moțiunea USR PLUS AUR este pusă pe hold. Nu a exista cvorum după ce parlamentarii PNL și PSD au părăsit sala de ședință.
  • Șeful AUR George Simion spune că moțiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîțu președinte la PNL. El mai spune că PSD are de dat explicații serioase după ședința de azi.
  • Euro urcă la un nou maxim istoric faţă de leu. 4.9475 lei pentru un euro. Creșterea este de 0,12% față de cursul de vineri.
  • Rata mică de vaccinare din Bulgaria și România pune în umbră obiectivul de 70% imunizare completă al Uniunii Europene, scrie presa spaniolă.
  • Activista politică belarusă Maria Kolesnikova a fost condamnată luni la 11 ani de închisoare. Judecătorii au găsit-o vinovată pentru complot vizând preluarea puterii”, „apeluri la acţiuni care aduc atingere securităţii naţionale” şi „înfiinţarea unei formaţi uniextremiste”.
  • Talibanii au preluat controlul „total„ în Valea Panjshir, a declarat Zabihullah Mujahid. Este locul unde s-a organizat rezistenţa împotriva lor după ce au preluat puterea în Afganistan.
  • Max Verstappen a câștigat Grand Prix-ul Olandei. După cursa de ieri, a trecut, din nou, pe primul loc în clasamentul din acest sezon, la 3 puncte peste Hamilton.
  • Un dezvoltator de aplicații pentru telefon a dat în judecată Apple și cere 200 de miliarde de dolari daune. Da, ai auzit bine. Primary Productions acuză că monopolul Apple le-a afectat afacerea.
  • Trupul lui Ivan Patzaichin va fi depus astăzi la Stadionul Dinamo. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu pot să meargă acolo.
  • Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, anunță că va depune la ședința birourilor permanente reunite o cerere pentru verificarea legalității semnăturilor de pe moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR. În replică, Moșteanu de la USR a criticat intenția, subliniind că se dorește blocarea depunerii unei moțiuni.
  • Papa Francisc se roagă ca mai multe ţări să preia refugiaţi afgani. El este un puternic susţinător al drepturilor refugiaţilor şi migranţilor.
  • Lotul național de canotaj al României a obținut 5 medalii de aur și 5 de argint la Campionatul European UNDER 23, din Polonia.

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ
SCADE INTERESUL PENTRU VISION PRO
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA