• Uniunea Europeană va suplimenta ajutorul umanitar pentru Afganistan. De la 50 la 200 de milioane de euro, anunțul a fost făcut de Ursula von der Leyen.
  • Primele cărți de identitate electronice vor fi eliberate în septembrie, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Până acum au fost depuse 100 de cereri.
  • Toamna parcă vrea să își intre în drepturi. ANM a emis o alertă de vreme instabilă până miercuri, valabilă pentru toată țara. Sunt așteptate furtuni și grindină.
  • Prețul polițelor RCA crește, anunță ASF. Noile modificări îi vizează , în special, pe șoferii tineri, care au sub 30 de ani.
  • Femeile însărcinate nevaccinate care se infectează cu Sars-COV-2 sunt de 22 de ori mai predispuse la a naște prematur, iar riscul de deces creștre de 15 ori.
  • Directorul OMS Tedros Ghebreyesus a cerut, din nou, amânarea adimistrării celei de a treia doze. El a spus că este dezamăgit de țările care vor să vaccineze toată populația, fără să se gândească la statele vulnerabile.
  • Industria de construcții care a avut de suferit anul trecut a ajuns la peste 416.000 de angajați, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.
  • Andrew Cuomo și-a depus în mod oficial demisia din funcția de guvernator al statului New York. El a luat decizia după ce o anchetă independentă a arătat că a hărțuit sexual 11 femei.
  • La această oră, la Geneva începe o reuniune specială a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului unde se analizează situația din Afganistan.
  • Iar Boris Johnson a convocat G7 pentru a discuta și pentru a coordona acțiunile internaționale. Întâlnirea are loc la ora 15:30.
  • Astăzi să dă startul Jocurilor Paralimpice care se vor desfășura la Tokyo până pe 5 septembrie. Peste 4.500 de sportivi cu dizabilități vor lupta pentru cele 600 de medalii puse în joc. Și România are 7 sportivi.

Recomandări

HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?
INFLUENȚE ÎN TECH
A.I. DETECTEAZĂ CANCERUL
A.I. ÎȚI IA JOBUL