Știrile de la ora 12:00, prezentate de Ramona Sîrbu, 4 decembrie 2021

  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.490 cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2, iar 111 persoane și-au pierdut viața în lupta cu virusul.
  • Organizația Mondială a Sănătății declară că varianta omicron a fost detectată până acum în 38 de țări. 109 persoane în 16 state europene sunt confirmate pozitive.
  • Pfizer ar putea anunța până la finalul acestui an informații despre eficiența vaccinului anti-Covid în cazul copiilor cu vârste de până în 5 ani.
  • Cotația petrolului au crescut vineri cu 2%, după ce OPEC+ a anunţat că şi-ar putea revizui politica referitoare la majorările lunare ale producţiei.
  • Lisabona şi alte oraşe portugheze anulează evenimentele în aer liber din noaptea de Anul Nou. Deşi are circa 86% din populaţie vaccinată cu schema completă, Portugalia a înregistrat în ultimele zile o creştere a infectărilor.
  • Rusia are trupe şi armament la graniţa cu Ucraina suficiente pentru un război „blitzkrieg” de 7-10 zile, relatează CNN.