• În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV 2. La ATI sunt internate 1.067 de persoane.
  • Guvernul s-a răzgândit. A modificat măsurile privind utilizarea certificatului verde. Copiii sub 12 ani vor fi scutiți de obligația testării, magazinele se vor închide la ora 18 în zilele de weekend când incidența trece de 6 la mie, în loc de 4, iar persoanele vaccinate vor circula fără restricții și în localitățile carantinate.
  • Procurorii au ridicat documente de la sediul City Insurance. Și polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au ridicat înscrisuri la sediu. Acum, cercetează infracțiuni de delapidare, spălare a banilor, fals și abuz în serviciu.
  • 30 de asociații pentru protecția animalelor din România au trimis o scrisoare către Iohannis și Cîțu prin care cer măsuri și proiecte pentru a opri înmulțirea necontrolată și violența extremă împotriva câinilor.
  • Comisia Europeană vrea să plafoneze prețul energiei, astfel că va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a stopa creșterile semnificative ale facturilor. Anunțul instituției vine după ce prețul energiei a crescut, în anumite țări, chiar și de trei ori.
  • Stocurile europene de gaze naturale sunt la cel mai scăzut nivel din cel puțin 10 ani înainte de sezonul de iarnă. În țările europene, depozitele de gaz sunt în prezent la o capacitate de 72%, comparativ cu 94% anul trecut.
  • Un medicament dezvoltat de Astra Zeneca pentru cancerul la sân reduce riscul de deces sau de multiplicare a tumorilor. Medicamentul acesta este mai eficient cu 72% față de tratamentul standard, chiar și în cazul metastazelor.
  • Dacă ai de gând să mergi în Italia, te anunț că MAE a emis o atenționare de călătorie pentru turiștii români. Mai multe organizații sindicale au anunțat o grevă la „nivelul transportului aerian pe 24 septembrie”.
  • Pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei, câștigătorii Premiilor Nobel pentru știință și literatură își vor primi premiile în țările de reședință și nu la Stockholm, a anunțat Fundația Nobel.
  • Mick Schumacher și Nikita Mazepin vor fi piloții echipei de formula 1 Haas, și în sezonul viitor. Fiul lui Michael Schumacher, Mick, și rusul Mazepin, au avut câteva acroșaje de-a lungul acestui an. Aceste accidente au periclitat poziția lor de piloți principali la Haas.

Recomandări

LE FACEM FAȚĂ?
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
CE ALEGE ZUCKERBERG ÎN MODĂ
CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN
FAC BAIE DE MULȚIME
A VĂZUT MOARTEA CU OCHII