• Încă un pacient din Pavilionul 5 de la Matei Balș a murit în această dimineată. Cauza decesului bărbatului de 87 de ani va fi stabilită după autopsie. Este al optulea pacient care a decedat, din cei 101 care se aflau în pavilion în momentul incendiului.
  • Bugetul de stat va fi aprobat cu întârziere, pentru că miniștrii trebuie să propună planuri de reformă a companiilor din subordine. Dacă nu vor face ei acest lucru, vor fi forțați prin tăieri la nivelul bugetului, a transmis Cîțu.
  • 35% dintre clădirile în care funcţionează şcolile NU au autorizaţie de securitate la incendiu, spune ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
  • A şaptea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech, de peste 160 de mii de doze, a ajuns azi în ţară, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
  • Uniunea Europeană va primi cu 9 milioane de doze mai mult de la AstraZeneca. Iar livrările vor începe cu o săptămână mai devreme. Chiar și așa, compania aglo-suedeză este abia la jumătate din volumul promis iniţial, de 80 de milioane de doze.
  • Pacienții dintr-un salon non-COVID de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București au fost evacuați ieri seară, după ce un tub de neon a pocnit în tavan.
  • Statele Unite condamnă intervenţiile autorităţilor ruse împotriva protestatarilor. Îți reamintesc, în urma manifestațiilor de ieri în jur de 5.000 de oameni au fost reținuți, printre ei sunt și peste 80 de jurnaliști.
  • Yulia, soția lui Aleksei Navalnîi, a fost eliberată din arest cu condiția de a se prezenta astăzi în instanță. Este acuzată că a participat la proteste, considerate ilegale, și riscă 15 zile de arest.
  • Grupul care deține magazinele Ikea, a cumpărat terenuri forestiere în sud-estul statului american Georgia, pentru a le proteja de dezvoltatori, scrie CNN.
  • Gothenburg, cel mai mare festival de film din Scandinavia se va ține anul acesta pe o insulă izolată și va avea un singur participant: o asistentă din Suedia.
  • Te-ai întrebat vreodată de ce ursul panda este alb-negru? Cercetătorii spun că… faţa, gâtul şi burta sunt albe ca să-i ajute să se ascundă în zăpadă. Iar negrul braţelor și picioarelor îi ajută să se facă nevăzuți în întuneric.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC