• Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis de premierul Florin Cîțu. Împreună cu Voiculescu va pleca de la minister și secretarul de stat Andreea Moldova. Conducerea Sănătății va fi preluată interimar de Dan Barna.
  • Noile criterii de carantinare a localităților au fost publicate în Monitorul Oficial. Vor fi luate în calcul: nivelul de testare pentru COVID, rata de incidenţă şi gradul de ocupare a paturilor din spitale şi secţiile ATI.
  • Ordinul a fost publicat de Ministerul Sănătății, fără acordul premierului Florin Cîțu. Nici prefectul Alin Stoica nu a fost consultat. „Carantinarea trebuie făcută în baza unor factori mai complecşi”, a spus prefectul.
  • Carantina a fost prelungită cu 14 zile în comuna Chiajna şi cu încă şapte zile în comunele Cornetu şi Dragomireşti Vale. 20 de comune din judeţul Ilfov se află în carantină.
  • Primele 60.000 de doze de la Johnson and Johnson au ajuns în România. Vaccinurile vor fi depozitate până când autoritățile europene vor lua o decizie în privința acestui ser. Statele Unite au suspendat folosirea vaccinului.
  • O persoană a murit din cauza trombozei, iar alta este în stare critică în Statele Unite. Ambele au fost vaccinate cu Johnson and Johnson, a anunțat FDA
  • Ucraina cere sprijinul NATO pentru evitarea unui conflict militar cu Rusia. În același timp, preşedintele Joe Biden a reiterat susţinerea Statelor Unite pentru suveranitatea Ucrainei.
  • Despre tensiunile dintre Ucraina și Rusia vor discuta, vineri, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la Palatul Élysée
  • Statele Unite își vor retrage toate trupele din Afganistan până în 11 septembrie. Este ziua în care se comemorează 20 de ani de la atacurile teroriste împotriva Americii.
  • Uber anunță că e gata să se implice în transportul de droguri re-creative în Statele Unite. Vor să livreze cabannis de îndată ce legea o va permite
  • În seara asta, Liverpool va juca împotriva Real Madrid, iar Dortmund se va întâlni cu Manchester City, în sferturile Champions League

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA