- În ultimele 24 de ore au fost înregistrate la nivel național 19.371 de cazuri și 44 decese din cauza Covid. De asemenea, incidența în capitală a ajuns la 8.77 de cazuri la mia de locuitori.
- 10 milioane de teste de salivă ajung azi la inspectoratele școlare din țară, iar de luni, elelvii vor putea fi din nou testați, după 2 săptămâni.
- Negocierile dintre sindicaliști STB și Nicușor Dan, au eșuat. Greva continuă și astăzi chiar dacă Tribunalul Bucureşti a decis încetarea grevei.
- Pentagonul anunță un exercițiu naval NATO în Marea Mediterană, în plină tensiune cu Rusia, care la rândul ei a anunțat manevre navale în același timp.
- Bitcoin s-a prăbușit cu peste 7% în ultimele 24 de ore și ajungând la o valoare de aproximativ 38.500 de dolari.
- Șefa Băncii Centrale Euroepene spune că Europa nu trece prin fenomenul ”Marea demisie”, care are loc în SUA. Rata de angajare este apropiată de cea anterioară pandemiei.
- Bursa de la București scade accelerat după anunțul Rusiei. Peste un miliard de euro s-au evaporat ieri. Fenomenul e general- bursele din America sunt si ele pe roșu.
- Festivităţile de Carnaval de la Rio de Janeiro şi Sao Paulo, prevăzute la sfârşitul lui februarie, au fost amânate pentru aprilie din cauza noului val de infecţii cu COVID-19
- Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open după ce a trecut de Danka COVINICI în două seturi, scor 6-2, 6-1.
- Guvernul României sărbătorește azi 160 de ani de la formarea primului Guvern, după recunoașterea unirii depline a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Protejează-ţi intimitatea: Cum să controlezi accesul la cameră şi microfon pe orice dispozitiv Mediafax
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul Ziarul Financiar