• DESZĂPEZIRE LA ÎNĂLȚIME. Drumarii au acționat pe Transfăgărășan cu utilajele dotate cu lamă și au împrăștiat peste 2 tone de sare pe carosabil în această dimineață. Ai grijă. Acolo se circulă în condiții de iarnă.
  • AU TRECUT DEJA PRIN COVID. Un studiu făcut de „Solidaritatea Sanitară” arată că 10% din respondenți au fost deja infectați cu SARS-CoV-2. Asta înseamnă că 30.000 de medici sau asistente medicale au fost infectați până acum, și nu 6.300, numărul cunoscut.
  • VREME ÎNSORITĂ, DAR RECE. Azi ai parte de vreme mai rece decât ieri, cu maxime de numai 17-18 grade celsius la amiaza. Partea bună e că ploile s-au mai oprit și că va fi o zi însorită. Doar prin nord-vest vor mai fi nori și ploi trecătoare.
  • FILTRE ASEARĂ ÎN CAPITALĂ. Polițiștii au acționat azi noapte pe principalele artere din București să afle ce șoferi au băut sau au consumat substanțe psihoactive. Pentru asta, au fost aplicate 87 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 66.000 lei și au fost reținute 26 permise de conducere.
  • AMENZI ȘI DOSARE PENALE. Amenzi de 10.000 de lei şi dosare penale. Cu asta s-au ales administratorii de restaurante care au organizat, aseară, diverse petreceri şi mese festive.
  • EVENIMENTELE INTERSIZE LA INTERIOR. Îți aduc aminte că evenimentele private la interior sunt interzise din 15 octombrie, indiferent de numărul participanților.
  • BUCUREȘTIUL, LA UN PAS DE „3 LA MIE”. Bucureștiul e la un pas de restricții suplimentare. Rata de infectare din Capitală a fost, ieri, de 2,75 la mia de locuitori.
  • MASCA AR PUTEA FI PURTATĂ PESTE TOT. Odată atinsă limita de 3 cazuri la mia de locuitori, masca devine obligatorie peste tot în aer liber, localurile se închid la interior iar școlile trec în scenariul roşu.
  • FEMEIE CONDAMNATĂ LA MOARTE. Guvernul federal al Statelor Unite a stabilit datele a două noi execuții ale unor condamnați la pedeapsa capitală, inclusiv Lisa Montgomery, prima femeie în mai mult de șase decenii, relatează CNN.
  • CINEMA PRIVAT. Rețeaua AMC Theaters permite clienților să închirieze sălile pentru proiecții private – o tendință în creștere datorită pandemiei. Tarifele încep de la 99 de dolari.

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?