Vaccinarea profesorilor ar putea începe săptămâna viitoare, spune Valeriu Gheorghiță, și ar putea dura doar 7 zile.
Organizatorii Untold și Neversea anunță că vor să condiționeze accesul publicului la festivaluri de dovada vaccinării sau a unui test negativ pentru COVID.
Vaccinurile Pfizer și Moderna produc de trei ori mai puțini anticorpi în cazul mutației sud-africane, conform unui studiu publicat în New England Journal of Medicine.
Sănătatea și Transporturile primesc mai mulți bani din Fondul de Rezervă al Guvernului, conform proiectului de buget.
Ministerul Fondurilor Europene vrea să aloce un miliard de euro pentru împăduriri. Este necesară schimbarea legislației pentru asta.
Serviciul Salvamont anunță că este pericol de avalanșă în Munții Maramureșului. Riscul este însemnat și turiștilor li se recomandă să evite zonele montane.
Australian Open și-a ales campioana: Naomi Osaka a câștigat prima finală de Grand Slam a anului.Ea a reușit totul într-o oră și 20 de minute, cu 6-4, 6-3.
Reprezentanții Organizației mondiale de transport rutier o imploră pe Angela Merkel să acționeze în problema haosului la frontierele europene și să excludă imediat șoferii de camioane de la testarea obligatorie COVID-19.
Se desfășoară anchete în mai multe regiuni ale Italiei, privind o posibilă fraudă cu vaccinuri anti-COVID. Asta după ce guvernatorul din Veneto, Luca Zaia, a spus că a primit o ofertă de 27 de milioane doze de vaccin.
Huawei și-a anunțat furnizorii că va produce până la 80 de milioane de telefoane în 2021. Este o scădere cu 60% față de anul trecut.