Știrile de la ora 13.00, prezentate de Mihaela Gîrbea, 18 august 2021

  • Dan Vîlceanu a fost validat de PNL în funcția de ministru al Finanțelor, cu 47 de voturi pentru și unul împotrivă. La ora 17.00(șapte spre zece), el va depune jurământul la Palatul Cotroceni.
  • Toamna începe să își ceară drepturile. Până mâine dimineață, 23 de județe, inclusiv capitala, sunt sub avertizare de ploi torențiale, grindină și vijelii.
  • 27 de cetățeni români urmează să fie evacuați din Kabul cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române care a plecat ieri după-amiază.  Florin Cîțu îndeamnă românii care se mai află în Afganistan să contacteze urgent Ambasada României din Pakistan.
  • Americanii nu știu să-și numere cetățenii aflați încă in Afganistan. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe vorbește despre 11 mii de oameni, iar Pentagonul anunța ca sunt intre 5 și 10 mii.
  • Donald Trump numește retragerea, la ordinul lui Biden, a trupelor din Afganistan, „cea mai mare rușine din istoria țării noastre”. „Ar fi trebuit să scoată civilii mai întâi”, echipamentul militar în valoare de milarde de dolari  și abia apoi soldații, mai spune Trump.
  • Numărul persoanelor decedate în urma cutremurului din Haiti se apropie de 2.000. Aproape 10.000 de oameni sunt răniți, iar 60.000 de case au fost distruse de seimul de 7,2 grade.
  • Un studiu al departamentului de Educație din SUA arată că 9 din 10 profesori, cred că uniforma școlară joacă un rol important în reducerea bullying-ului.
  • Ministerul Sporturilor din Belarus a interzis tuturor sportivilor să iasă din țară pentru a participa la competiții sportive sau să se antreneze. Cei care încalcă regulile vor fi excluși din echipele naționale.