• Rata de infectare în București a ajuns la 1,42. Mâine, va fi convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, care ar urma să decidă noi măsuri de relaxare.
  • Se schimbă vremea în toată țara. Te așteaptă ploi torențiale, grindină și vijelii, până vineri seară.
  • Cipru a inclus România pe lista roșie a statelor cu risc. Poți merge în vacanță acolo doar cu certificat de vaccinare sau test PCR negativ.
  • Instanțele vor fi obligate să se pronunțe în cel mult 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Iar motivarea va trebui publicată în aceeași zi cu sentința. Legea care prevede asta a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
  • Tel Aviv a fost, cu o seară în urmă, ținta unui atac masiv cu rachete lansate din Fâșia Gaza. Atacul a venit ca răspuns, după ce armata israeliană a pus la pământ un fief al mișcării Hamas, iar cel puțin 35 de persoane și-au pierdut viața.
  • Premierul israelian, Netanyahu, a decretat stare de urgență în orașul Lod, după o revoltă violentă a arabilor israelieni, în urma confrutării cu Gaza.
  • Creșterea economică mondială va fi mai mare decât era anticipat, dar revenirea va fi influențată de ritmul vaccinării, spune ONU.
  • Sophia Loren, în vârstă de 86 de ani, a fost recompensată cu trofeul pentru cea mai bună actriţă, la gala premiilor David Di Donatello.
  • Florence și The Machine vor interpreta „Call me Cruella”, principala piesă de pe coloana sonoră a filmului „Cruella”, în care Emma Stone va juca maleficul personaj din „101 Dalmaţieni”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL