• Stelian Ion nu mai este Ministru al Justiției! Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare. Interimatul va fi asigurat de Lucian Bode.
  • S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor la marele parchete. 11 procurori și-au depus CV-ul pentru conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT.
  • Primele trei bănci în topul după active – Banca Transilvania, BCR şi BRD – au obținut profituri cumulate de 2,2 mld. lei, în primul trimestru din acest an. Cifra reprezintă 53% din câştigul sistemului bancar, scrie ZF.
  • Uniunea Europeană nu se grăbește să recunoască noua conducere a Afganistanului, a declarat directorul Comisiei Europene pentru Asia şi Pacific. În plus, a spus că vor finanța relocarea a 30.000 de afgani, în următorii ani.
  • Iar Facebook a dezvăluit pentru BBC că a ajutat 175 de afgani să fugă din țară, după ce talibanii au preluat controlul. Printre ei au fost și 75 copii, care au zburat cu angajații Facebook către Mexic.
  • Amazon va angaja 55 de mii de oameni. Dintre aceștia, 40 de mii vor fi angajați în Statele Unite, iar restul în India, Germania și Japonia.
  • Până la ora 21:00, este cod galben de vânt puternic în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Munteniei şi în sud-vestul Olteniei.
  • Sistemul de operare Windows 11 va fi disponibil din 5 octombrie. În România, peste 78% dintre utilizatori folosesc Windows 10 şi vor putea trece gratuit la noua versiune.
  • Sorana Cîrstea joacă diseară, nu mai devreme de 21:30, cu americanca Shelby Rogers, în turul doi la US Open.
  • Echipa României va juca astăzi, de la ora 21:45, cu selecționata Islandei. Meciul contează pentru preliminariile campionatului mondial din Qatar 2022.

Recomandări

RĂMÂN ÎN CEAȚĂ
S-A ÎNTORS LUMEA PE DOS!
LA LUPTĂ CU RECUZITA
SCRISOAREA DESPRE SIMION
ȘTII DE VREME?
WILLIAM E VIRAL PE TIKTOK