Pentru unii dintre noi, s-ar putea ca 2024 să fi fost cel mai bun an ca putere de cumpărare, ca nivel de trai, spune Cristian hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar
Dacă ai drum prin București trebuie să știi că astăziai restricții în trafic pe Calea Victoriei, Șoseaua Kiseleff și străzile adiacente.
România se află printre ultimele țări din Europa când vine vorba de aprecierea culturii, arată datele celui mai recent sondaj realizat de Eurobarometru.
Începutul noului an școlar vine cu mai mult stres decât entuziasm pentru părinți: 6 din 10 recunosc că se simt copleșiți, iar mamele sunt cele mai afectate.
Prima zi de weekend îți aduce 35 de grade în zonele vestice, vântul prinde putere pe litoral. Mai trebuie să știi că duminică ploile revin în centru și la munte.
Pe plan extern, Donald Trump, a semnat un ordin executiv prin care pune în aplicare noul acord comercial cu Japonia, ce prevede tarife de bază de 15% pentru majoritatea bunurilor japoneze, inclusiv automobile.
OpenAI intră pe piața recrutării cu OpenAI Jobs Platform, o platformă AI care găsește potrivirea perfectă între companii și candidați.
TikTok continuă să cucerească Europa: peste 200 de milioane de utilizatori activi lunar, în creștere de la 175 de milioane anul trecut, aproape o treime din populația SEE și a Marii Britanii.
Formula 1 rămâne pe legendarul circuit de la Monaco până cel puțin în 2035, după ce un nou contract a fost semnat vineri.
Barbie lansează o ediție limitată de păpuși inspirate de sărbătoarea mexicană Día de Muertos.