Știrile de la ora 13:00, prezentate de Monica Mihai, 2 noiembrie 2022

  • Rusia se întoarce în acordul de cereale, care permite exportul din Ucraina.
  • Numărul trusiștilor străini care au venit în România în septembrie a crescut cu 54% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 1,1 milioane.
  • Resursele totale de energie ale României au crescut în 2021, comparativ cu 2020. Importul a crescut cu 13,8%, însă și producția a crescut cu 2,9%.
  • 66 kilometri de drumuri județene vor fi închiși în sezonul de iarnă, în Brașov. Sunt puțin circulate și greu de deszăpezit.
  • Astăzi va fi promulgată Legea prin care este aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. 55.000 de persoane își pierd viața anual din cauza cancerului, în România.
  • Dicționarul Collins a ales cuvântul englez al anului „permacrisis”: un neologism care indică ”o perioadă prelungită de instabilitate și insecuritate”.
  • China carantinează zona din jurul celei mai mari fabrici de iPhone din lume, din jurul aeroportului din Zhengzhou, după ce a fost descoperit un focar de Covid în cadrul uzinei.
  • YouTube lansează Primetime Channels, un serviciu prin care îți aduce filme şi serialele, prin streaming de la mai multe mari televiziuni din SUA.
  • Milan și Salzburg joacă, în grupa E a Ligii Campionilor, meciul direct ce va decide echipa calificată în optimile de finală ale competiției. Și grupa F are parte de o partidă decisivă. Șahtior Donețk trebuie să învingă, pe teren propriu, Leipzig, pentru a merge mai departe în Liga Campionilor.
  • Mecanismul care i-a dat viață lui ET în filmul de Oscar al lui Steven Spielberg va fi scos la licitație și se estimează că va fi vândut cu 3 milioane de dolari.