• Ucraina și Georgia sunt principalele ținte ale lui Putin, a spus-o ministrul de externe ucrainean Dmitri Kuleba la cel de-al 22-lea Forum Parlamentar de Securitate și Informații, desfășurat la Palatul Parlamentului.
  • Răboiul din Ucraina generează business pentru România, o arată o analiză ZF. Un miliard de euro intră în economie prin consumul suplimentar generat de refugiaţi.
  • Klaus Iohannis a promulgat modificările aduse legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Astfel, se va simplica procedura de adopție.
  • Cresc alarmant cazurile de COVID-19: 132.274 de noi infecții în Italia, peste 200.000 în Franța în doar 24 de ore.
  • Foametea la nivel mondial s-a accentuat, din nou, anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022, o arată un raport ONU.
  • 54 de demisii numărără, acum, cabinetul Boris Johnson, iar Dominic Cummings, fost influent consilier al lui Boris Johnson, anunță că Partidul Conservator pregătește anunțul demisiei premierului.
  • Suspectul acuzat de masacrul din Highland Park de pe 4 iulie și-a recunoscut faptele. Robert Crimo intenționa să comită un al doilea atac.
  • Liderul industriei de streaming, Netflix, are un minus de 70% pe Bursa de la New York în prima jumătate a anului.
  • David Popovici participă, astăzi, în proba de 50m liber a Campionatelor Mondiale de Juniori de la Otopeni. La ora 11:00 calificări, iar la ora 17:07 semifinala.
  • Astăzi este ziua mondială a ciocolatei, așa că bucură-te și tu de un mic răsfăț dulce azi.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ