• Azi se discută noile relaxări de la 1 iunie. Comitetul Național pentru Situații de Urgență se întrunește.
  • A fost o nouă zi cu emoții pentru elevii de clasa a doua. Au susținut proba la citire la Evaluarea Națională.
  • Despăgubirile pentru secetă de anul acesta au fost înjumătățile, față de 2020 atunci când au fost alocate 200 de milioane de euro.
  • La Bruxelles, încep astăzi audierile în dosarul UE împotriva AstraZeneca pentru nerespectarea contractului de achiziție a vaccinurilor anti-Covid.
  • Trei persoane au fost arestate în Italia în ancheta privind telecabina prăbușită în apropiere de lacul Maggiore. Printre ei sunt patronul companiei și un inginer.
  • Mai mult de 2 milioane de bilete de cinema au fost vândute în Franţa în primele șase zile de la redeschiderea cinematografelor.
  • Poliţia statului american New Hampshire a emis un mandat de arestare pe numele lui Marilyn Manson, pentru acuzaţii de agresiune.
  • Manchester United și Villarreal se întâlnesc în această seară de la ora 22. În tribunele stadionului din Gdansk vor putea lua loc 11.000 de suporteri ai celor două echipe.
  • Documentarul „Ieşirea trenurilor din gară”, în regia lui Radu Jude şi a lui Adrian Cioflâncă, va fi lansat în cinematografe pe 18 iunie 2021.
  • Ediţia de anul acesta a Maximum Rock Festival se va desfășura între 11 și 12 septembrie, la Arenele Romane.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE