• Economia României a crescut cu 2,8% în primul trimestru din 2021 faţă de ultimul trimestru de anul trecut, depăşind toate aşteptările, arată Institutul Național de Statistică.
  • Peste 18.000 de elevi de clasa a IV-a au susținut azi evaluarea națională la limba română. care este urmată, miercuri, de proba la matematică.
  • Rata de infectare este de 0,89 la mia de locuitori în București. În urma cu puțin timp, prefectul Alin Stoica a anunțat că toți copiii se întorc fizic la școală de mâine.
  • Pandemia a afectat și călătoriile cu trenul. În ciuda unei ușoare redresări în al treilea trimestru al anului 2020, numărul pasagerilor care aleg acest mijloc de transport a scăzut cu 32% în România, arată Eurostat.
  • Peste 1.400 de medici de familie au primit vaccin și au început să vaccineze în cabinetele proprii. 29.000 de oameni s-au vaccinat până acum la medicul de familie.
  • Fostul premier, Viorica Dăncilă, a fost numită consilier la BNR. Va lucra alături de Mugur Isărescu la strategii. Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii, spune că Dăncilă a fost aleasă pentru experiența de prim-ministru și cunoștințele în domeniu.
  • Stadionul Rapid ar putea fi inaugurat într-un meci demonstrativ cu echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev. Meciul s-ar putea disputa numai dacă arena din Giulești va fi gata până în septembrie
  • Uniunea Europeană vrea să iasă public cu o poziție comună pentru a cere încetarea luptelor între Israel și HAMAS. Miniștrii de Externe se vor reuni azi, prin video-conferință, pentru a ajunge la un acord.
  • Până la ora 23.00, este în vigoare o avertizare de vânt puternic în toată țara. Temperaturile maxime nu vor depăși 23 de grade.
  • CFR Cluj ar putea câștiga matematic titlul în Liga 1, în această seară. Gruparea din Gruia trebuie să bată în deplasare pe Botoșani, pentru a se distanța la 6 puncte de FCSB, care mai are doar două meciuri de disputat

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT