Știrile de la ora 13:00, prezentate de Raluca Măniță, 28 mai 2021

  • De la 1 iunie ai și mai puține restricții. Premierul Cîțu te anunță că restaurantele vor funcționa la capacitate de 70% în interior. Scapi și de masca la birou. Doar dacă în spațiul în biroul tău sunt cel mult 5 persoane, vaccinate.
  • Tot de la 1 iunie se deschid și cluburile, după mai bine de un an de pauză. Vor funcționa numai până la 12 noaptea și poți intra doar dacă prezinți dovada vaccinării.
  • Klaus Iohannis a avertizat că viitorul societății românești depinde de reușita implementării Planului Național de Redresare și reziliență. Președintele a spus că proiectul nu are culoare politică și a cerut tuturor partidelor să îl susțină.
  • România are la dispoziție 80 de miliarde de euro, bani europeni, în cadrul financiar 2021-2027, a anunțat Klaus Iohannis. O mare parte, adică 29,2 miliarde, vin prin PNRR, care are două direcții majore, investiții și reforme.
  • Cu 60% dintre profesori vaccinați, cadrele didactice reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională care s-a vaccinat anti-Covid, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
  • Iar Uniunea Europeană cere despăgubiri de 200 milioane de euro pe zi de la AZ.
  • Între timp, peste 100.000 de doze de Astrazeneca ajung la Chișinău. România a donat o nouă tranșă de vaccinuri către Republica Moldova.
  • Iar Guvernul nostru a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Grecia și Marea Britanie sunt încadrate la țări galbene, adică dacă nu ești vaccinat anti-Covid sau nu ai test PCR negativ, vei sta în carantină la întoarcerea în țară.
  • În week-end între 11 dimineața și 10 seara, 7 zone din București devin pietonale. Aici se încadrează și Kiseleff, Aviatorilor sau Victoriei.
  • Campionatul European de ciclism interior de la Minsk, care trebuia să aibă loc între 23 și 27 iunie, a fost anulat. Decizia a fost luată din cauza tensiunii provocate de deturnarea aeronavei Ryanair, în care se afla jurnalistul Roman Protasevich.
  • Pentru 2022, Joe Biden va propune pentru SUA un buget de 6000 de miliarde de dolari. Ar fi cel mai mare nivel al alocărilor de fonduri federale de după al doilea Război Mondial.
  • Agenția Europeană a Medicamentului decide astăzi dacă aprobă folosirea serului Pfizer pentru copiii cu vârște cuprinse între 12 și 16 ani.